Rugăciune în comuniune la Cercul Pastoral Mărgineni - Dochia

Cercuri pastorale Aprilie 10, 2025

  Parohia Mărgineni II, a găzduit miercuri, 9 aprilie 2025, întâlnirea preoților din cadrul Cercului Pastoral - Misionar „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Protopopiatul Roznov, județul Neamț.

        Întâlnirea pastoral-misionară a adus împreună, preoții din comunele Mărgineni și Dochia, credincioșii din parohie dar și copiii de la Grădinița din Mărgineni, însoțiți de doamnele educatoare.  Țelul împreună-slujirii a fost de a zidi duhovnicește atât preoții participanți cât și credincioșii călători spre Mormântul Învierii Domnului pe calea Postului Mare.

        Întreaga activitate a gravitat în jurul Sfintei Liturghii a Darurilor mai Înainte Sfințite săvârșite în sobor de preoți în cadrul căreia copii prezenți au primit Sfânta Împărtășanie cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. După încheierea Sfintei Liturghii a urmat întâlnirea membrilor Cercului pastoral ce a avut ca subiect noțiunea de paternitate duhovnicească în înțelegerea spiritualității ortodoxe.

        Conferința cu titlul „Ce este paternitatea duhovnicească?” a fost susținută de Pc. Preot Andrei Todirașcu, de la parohia Dochia și a fost urmată de discuții interactive și constructive în care preoții participanți au intervenit cu alocuțiuni care au subliniat importanța conducerii duhovnicești pe calea nevoințelor creștine de către un părinte duhovnicesc care poate, datorită experienței sale, să își ajute fiii sufletești să evite căderile în păcat dar, și să ajute la ridicare prin pocăință, atunci când căderea s-a produs.

        Tema discutată s-a dovedit a fi de un real folos tuturor preoților participanți care au avut astfel prilejul de a se îmbogăți reciproc prin mărturiile  propriilor experiențe în ce privește delicata artă, dar de importanță capitală, a conducerii sufletelor spre Împărăția Lui Dumnezeu.

 

A consemnat Pr. Mihai Daniel Voicu - Parohia Mărgineni II